Factorii ce influenteaza alegerea strategiei

Determinanţii endogeni (interni)
Trăsătura lor comună este aceea că ei se manifestă în cadrul firmei. În această categorie sunt incluşi:

  1. Proprietarul firmei. Mărimea şi felul influenţei proprietarului asupra strategiei depind foarte mult de caracteristicile sale: puterea economică, cota parte din capitalul firmei pe care-l deţine, nivelul de pregătire economico – managerială, intensitatea spiritului de întreprinzător, vârsta, importanţa pe care o prezintă firma în ansamblul preocupărilor sale , preocupările familiare pe care le are de rezolvat.
  2. Managementul de nivel superior. Cea mai mare contribuţie asupra strategiei o are managerul sau directorul general. Calităţile, cunoştinţele, aptitudinile, şi deprinderile sale se vor reflecta, în mod direct, asupra configuraţiei strategiei. Între acestea, menţionăm concepţia sa asupra evoluţiei firmei, spiritul intreprenorial, amploarea şi profunzimea cunoştinţelor de management, economice şi tehnice, în special cele referitoare la strategie, gradul de informare, prestigiul, vârsta, vechimea în firmă, modalităţile prin care este motivat.
  3. Dimensiunea firmei. Dimensiunea organizaţiei condiţionează strategia în primul rând, prin amploarea resurselor pe care le posedă şi pe care le poate atrage şi în al doilea rând prin amploarea obiectivelor previzionate începând cu masa profitului de realizat.
  4. Complexitatea organizaţiei. La baza complexităţii organizaţiei se află, în primul rând complexitatea producţiei. În plan strategic, complexitatea induce două categorii de influenţe. Pe de o parte varietatea activităţilor încorporate şi multitudinea interdependenţelor constituie surse potenţiale de funcţionalitate şi dezvoltare. Pe de altă parte un grad sporit de complexitate a firmei semnifică şi o sferă mai cuprinzătoare de aspecte de luat în considerare în faza elaborării strategiei şi de modificat în faza operaţionalizării sale.
  5. Înzestrarea tehnică şi tehnologiile. Resursele avute în vedere prin strategie încorporează integral sau parţial echipamentele şi tehnologiile existente.
  6. Dispersia teritorială a subdiviziunilor. Impactul său asupra strategiei rezidă, mai ales, în planul alocării şi folosirii resurselor şi al stabilirii şi operaţionalizării opţiunilor strategice.
  7. Potenţialul uman al firmei. Personalul organizaţiei se caracterizează prin număr, volum şi calitate a cunoştinţelor, vârstă, capacitate de muncă, grad de motivare, care, toate la un loc, influenţează derularea tuturor fazelor procesului strategic. Însuşi felul opţiunilor strategice este condiţionat decisiv de numărul şi calitatea personalului organizaţiei.
  8. Potenţialul informaţional al organizaţiei. Resursa informaţională îmbogăţită şi actualizată continuu constituie baza fundamentării, adoptării şi aplicării de strategii performante. Practic, fiecare componentă a strategiei , de la profit până la termenele de finalizare, este proiectată şi implementată, în funcţie de informaţiile de care dispune firma. Ca urmare, potenţialul informaţional al firmei se manifestă, după caz, ca un potenţator, respectiv diminuator al obiectivelor previzionate, opţiunilor adoptate, resurselor alocate şi termenelor prestabilite.
  9. Starea economică a firmei. O stare economică bună constituie fundamentul amplificării obiectivelor de realizat în următorii ani, pe baza majorării resurselor alocate, a adoptării de opţiuni strategice, care să genereze o continuare şi amplificare a performanţelor firmei.
  10. Cultura organizaţională. Realismul acestora, durata şi eficacitatea aplicării lor depind, adesea substanţial, de cultura organizaţiei.

Determinanţii contextuali

Definitorie pentru ei este manifestarea în mediul ambiant al firmei, puterea de influenţă directă asupra factorilor decizionali din organizaţie asupra lor fiind mai redusă.

  1. Determinantul economic. Are ponderea cea mai importantă asupra strategiei, datorită faptului că include piaţa. Supravieţuirea şi dezvoltarea unei firme depinde, în primul rând, de existenţa pieţei.
  2. Determinantul managerial. Tendinţa pe plan mondial este de amplificare a impactului determinantului managerial asupra strategiilor firmei pe fondul profesionalizării managementului.
  3. Determinantul tehnic şi tehnologic. Elementele tehnice contextuale, ce ţin de profilul firmei, îşi pun amprenta asupra părţii tehnico – materiale şi financiare a resurselor strategiei şi opţiunilor strategice. De altfel, o parte importantă a opţiunilor strategice are un conţinut predominant tehnic.
  4. Determinantul socio – cultural. Impactul asupra strategiei are în vedere dimensiunea umană a resurselor, opţiunilor strategice şi termenelor.
  5. Determinantul ecologic. Asupra strategiei firmei îşi manifestă influenţa, în principal, pe două planuri. Prima are în vedere faptul că, o parte majoră a resurselor strategiei, fără de care firma nu poate să funcţioneze şi să se dezvolte, este tocmai de natură ecologică. O a doua influenţă majoră se referă la restricţiile pe care le impune protejarea mediului ambiant.
  6. Determinantul politic. Nu face decât să exprime, prin mijloacele sale specifice, problemele majore ce se manifestă la nivelul determinanţilor precedenţi, prin prisma opticii forţelor ce deţin puterea politică în stat. Proprietarii şi managerii unei firme nu pot să facă abstracţie în prefigurarea viitorului acesteia de elementele politicilor ce-şi manifestă raza de acţiune în spaţiul şi în domeniul de activitate aferent respectivei organizaţii.
  7. Determinantul juridic. Prevederile reglementărilor juridice sunt obligatorii pentru firmă. Cunoaşterea lor aprofundată şi într-o viziune evolutivă permite factorilor decizionali din firmă, ca, prin strategia ce o elaborează şi prin modul de implementare, să valorifice facilităţile oferite de reglementări şi să evite penalităţile asociate nerespectării lor.
%d bloggers like this: