Metoda diagnosticarii

Analiza diagnostic este instrumentul managerial destinat sa procedeze la examinarea unor organisme economice  în vederea identificarii si rezolvarii problemelor cu care aceasta se confrunta.

Cazurile în care apare necesitatea analizei diagnostic:

  • întreprinderea este în dificultate;
  • întreprinderea este sanatoasa, cel putin aparent.

Ca si în medicina, diagnosticul agentilor economici reprezinta rezultatul colaborarii a doi parteneri, pacient si specialist. Specialistul fara colaborarea loiala si efectiva a unitatii, a conducerii, nu poate reusi în nici una din etapele analizei (pregatire, desfasurare, analiza).

Aspecte importante:

  • analiza diagnostic consta în observarea, localizarea, identificarea, analiza problemelor si elaborarea recomandarilor ;
  • diagnosticul nu prezinta în detaliu si nu da solutii de amanunt la problemele pe care le evidentiaza;
  • în cadrul diagnosticului, faptele trebuie constatate, “interpretate în ansamblu”, apoi se prescrie terapeutica necesara;
  • rezultatele în actiunea de diagnosticare depind de colaborarea    pacientului;
  • solutiile bune sunt acelea ce vindeca o slabiciune a organismului societatii comerciale sau care contribuie la perfectionarea sistemului de organizare si conducere al unitatii;
  • în cadrul diagnosticului nu se vor prescrie solutii “prefabricate”. Munca de organizare este totdeauna ca un costum „de comanda”, facut pe masura clientului.

Principii de baza ale analizei diagnostic

  1. Realizarea analizei diagnostic se face de catre echipe multidisciplinare, de manageri si specialisti ;
  2. Diagnosticarea se face pe baza unei metodologii specifice, care reuneste metode si tehnici adecvate;
  3. Analiza sa aiba obiective clare.
  4. Trebuie sa se evite recomandarea unor solutii rigide;
  5. Interpretarea rezultatelor în contextul realitatilor existente
  6. Continuitatea si periodizarea – analiza diagnostic se face atât la începutul unei actiuni de organizare si conducere, cât si pe parcurs.
  7. Formarea unui comportament corespunzator al partilor în cadrul analizei diagnostic întrucât ea depinde de modul în care înteleg partenerii obiectivele diagnosticului.

Tipologia analizei diagnostic

În cadrul firmelor se folosesc mai multe tipuri de diagnostice. Acestea se împart în functie de sfera de cuprindere, în generale si specializate.

Diagnosticul general are drept obiectiv ansamblul organizatiei. El se elaboreaza cel mai adesea, înaintea planificarilor anuale , programarilor etc. sau când o întreprindere se confrunta cu probleme deosebite.

Diagnosticul specializat, cel mai frecvent, se refera la o activitate, un compartiment sau o problema din cadrul firmei. Cele mai frecvente diagnostice specializate în perioada actuala au ca obiect cifrele de afaceri, activitatile de fabricatie, aprovizionarea tehnico-materiala, profiturile, folosirea resurselor umane, asimilari ale unor produse noi etc. În mod firesc, diagnosticele specializate implica, de regula, colective mai restrânse, cu o structura mai putin eterogena, care îsi desfasoara activitatea în perioade mai scurte.

Etapele analizei diagnostic

Pentru utilizarea corecta a metodei diagnosticarii este necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

Stabilirea domeniului de investigat, care este de regula rezultatul deciziei managementului de vârf al organizatiei. Pericolele principale care trebuie evitate aici sunt supradimensionarea domeniului supus investigarii, ceea ce are ca rezultat irosirea de resurse umane, financiare si de timp – sau subdimensionarea lui – situatie în care diagnosticul nu poate fi concludent. Tot în aceasta etapa se stabileste componenta echipei de diagnosticare, în functie de problemele abordate.

Documentarea preliminara asupra domeniului supus diagnosticarii, are ca scop cunoasterea principalelor elemente care-l caracterizeaza. Dupa ce colectivul de diagnosticare cunoaste principalele elemente privind domeniul abordat, va trece la identificarea simptomelor semnificative. Prin simptome semnificative desemnam acele situatii care reprezinta diferente importante fata de prevederile  planurilor, normelor si situatiilor comparabile considerate normale. În acest sens se întocmeste o lista, cu simptomele semnificative-pozitive si negative – privind domeniul respectiv.

Stabilirea principalelor puncte slabe si a cauzelor care le genereaza. Prima parte a analizei diagnostic este axata asupra cauzelor deficientelor activitatilor investigate, cu accent asupra fortelor care le genereaza si a efectelor acestora asupra activitatii de management si de executie. Punctele slabe se stabilesc în raport cu prevederile planurilor, programelor, normelor de consum, claselor de calitate a produselor etc.

Stabilirea principalelor puncte forte si a cauzelor care le genereaza este rezultatul partii a doua a analizei care se desfasoara similar cu cea din etapa anterioara:

Formularea recomandarilor axate asupra eliminarii cauzelor ce determina punctele slabe si asupra intensificarii celor care genereaza punctele forte se realizeaza de catre membrii echipei de diagnosticare.

Calitatea recomandarilor si implicit, a diagnosticului depinde decisiv de masura în care acestea sunt centrate asupra cauzelor ce determina punctele slabe si punctele forte.

Tehnici de investigare utilizate in analiza diagnostic:

1.      Metoda directa – impune contactul direct, nemijlocit al celor ce realizeaza diagnosticul cu fenomenele analizate si presupune existenta aptitudinilor si cunostintelor necesare privind culegerea, înregistrarea si prelucrarea datelor.

2.      Metoda analizei economice – foloseste evidentele tehnico-operative, contabile si statistice si analizeaza fenomenele sub raport cantitativ – niveluri de realizare si calitativ – cauzalitatea si interactiunea fenomenelor studiate.

3.      Metoda mixta – combina metoda directa cu metoda analizei economice.

Metoda directa de investigare presupune folosirea unor instrumente dupa cum urmeaza:

  • observarea directa
  • interviul
  • chestionarul
  • consultarea documentelor
  • observarile instantanee
%d bloggers like this: